Magia

CHEDO Gluten Free

Vă invităm să ne urmăriți si pe rețelele sociale.

Bine ai venit la Chedo Gluten Free, aici  începe aventura ta fără gluten. Email: contact@chedo.ro

“Afaceri de la Zero. Ana-Maria Cheran a pariat pe Chedo” – Ziarul Financiar

Afaceri de la Zero. Ana-Maria Cheran a pariat pe Chedo, cofetărie cu produse fără gluten din Bucureşti şi vrea să ajungă la vânzări de 100.000 de euro în acest an
♦ Chedo, cofetăria aflată în zona Grozăveşti, a fost deschisă în 2022 ♦ Investiţia s-a ridicat la circa 140.000 de euro.

Ana-Maria Cheran a început aventura în domeniul dulciurilor fără gluten în 2014 atunci când a fost diagnosticată cu boala celiacă. A fost nevoită să-şi schimbe stilul de viaţă şi să găsească soluţii pentru a pune în farfurie dulciurile copilăriei în varianta fără gluten, dulciuri cu gust, care au atras imediat atenţia familiei şi cunoştinşelor care au îndemnat-o să îşi deschidă un laborator.

„În 2018 am intrat mai în profunzimea ideii de a deschide un laborator şi am urmat un masterclass cu chef Richard Hawke, expert în deserturi fără gluten şi uşor-uşor am început să urmez şi alte cursuri, inclusiv de cofetărie pentru a-mi aşeza mai bine cunoştinţele de bază şi să văd cum funcţionează un laborator de cofetărie, eu fiind inginer la bază. Iar în iulie 2022 am deschis Chedo, o cofetărie artizanală în stil minimalist – industrial cu deserturile copilăriei reinterpretate în maniera fără gluten“, a povestit Ana-Maria Cheran. De aici a început practic aventura ei în antreprenoriat şi al dulciurilor, domenii care erau cu totul noi pentru inginerul

Ana-Maria Cheran. Investiţia în cofetăria din zona Grozăveşti-Regie s-a ridicat la circa 140.000 de euro, sumă care a inclus închirierea spaţiului, amenajarea spaţiului şi cumpărarea tuturor echipamentelor, iar acest proces a fost mai uşor datorită experienţei ca inginer.

În prezent, Chedo realizează produse dulci, dar şi sărate, produse pe bază de ciocolată, care aduc aminte de copilărie nouă, românilor precum Doboş, cornuleţe, turtă dulce, sărăţele, brânzoaice sau profiterol, însă şi produse care au la bază reţete importate de la francezi sau americani precum cheesecake, macarons sau brownie. „Cel mai apreciat e vorba de tarta cu cremă de brânză şi vişine, pentru că  putem să-l consumăm şi ca desert, dar şi ca gustare. Iar apoi cred că cel mai apreciat este Medovik. În perioada următoare, Ana-Maria Cheran îşi doreşte extinderea echipei astfel încât la finalul anului să ajungă la cinci angajaţi.

„Cred că 70-80% din clienţii noştri sunt persoane care au renunţat la gluten, fie din motive medicale, fie motive personale şi restul vin pur şi simplu din curiozitate. Da, întră, încearcă produsele şi aşa îşi dau seama că oferim produse de calitate şi revin de fiecare dată când au ocazia la noi. Sunt adulţi care au fost diagnosticaţi cu boala celiacă sau copii care ână la prima vizită la Chedo nu au putut intra într-o cofetărie“, povesteşte antreprenoarea. Următorul pas este introducerea în meniu a croissantului fără gluten, de dulciuri fără zahăr, dar şi câteva produse vegane. De asemenea, odată cu extinderea echipei, ea va paria şi pe zona de candy-bar. Ana-Maria Cheran spune că nu se gândeşte deocamdată la o nouă locaţie. în acest an, ea estimează o cifră de afaceri de peste 100.000 euro, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ trei ori comparativ cu anul trecut.